Consiliul Naţional al Audioviualului a decis, în sedința de marți, retragerea licenţei pentru televiziunea Realitatea Plus. Potrivit Ancăi Alexandrescu, este vorba despre o nouă manifestare dictatorială a sistemului, care vrea să blocheze Televiziunea Poporului și pe Călin Georgescu. Emisiunile postului vor continua online.
„Amenințările din campania electorală a tuturor, a președintelui Nicușor Dan, s-au materializat pe 7 aprilie, cu puțin timp în urmă. E probabil ceva nemaivăzut în momentul ăsta în lumea asta, poate doar percepția Republicii Moldova că acolo s-au mai întâmplat chestii. Păi, de acolo și-au luat modelul, și modelul este venit de la Bruxelles. Am spus de câteva luni de zile că ăsta este scopul: să se ridice licența Realității Plus, singura televiziune care spunea altceva decât toate televiziunile puterii, singurul loc unde Călin Georgescu putea să vorbească liber, și cred că există o legătură directă cu ridicarea controlului judiciar pentru Călin Georgescu, în așa fel încât să nu mai aibă acea platformă să vorbească în fiecare săptămână, și apoi închiderea Realității Plus, să nu mai poată să vorbească Călin Georgescu,” a afimat Anca Alexandrescu.
„Dar ce să vezi? Noi nu ne oprim aici. Vom continua să emitem online, nu ne poate opri nimeni să facem acest lucru, așa cum am spus, nu cedăm. Eu sunt dispusă să fac transmisiuni din față, din Piața Victoriei, sau din față, de la Palatul Cotroceni, așa cum le-am spus românilor de foarte multe ori,” a mai afirmat realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel.
"O asemenea decizie, o decizie pe care n-ai luat-o niciodată împotriva unui post de televiziune care s-a încăpățânat, în ciuda tuturor amenzilor, să spună ceea ce nu voiau ei să audă sau ceea ce nu trebuiau românii să audă, dar bănuiesc că din momentul ăsta ești în dictatură. Te contrazic, te contrazic, că a mai fost această decizie luată în cazul OTV și în urma acelei decizii au ajuns niște oameni în pușcărie de la CNA, chiar fostul șef al CNA-ului, dacă vă aduceți aminte, și mai mult de atât, același lucru s-a întâmplat și atunci. OTV-ul și Dan Diaconescu au deranjat puterea, aduceți-vă aminte. De altfel, apoi l-au și băgat în pușcărie.